Portavioane la atac (Operaţiuni aeronavale 1940-1941), autor Ion Mihai Ionescu

Cartea domnului Ion Mihai Ionescu se adresează în primul rând specialiştilor din domeniul istoriei, în general şi al istoriei militare şi navale, în special, ofiţerilor de marină şi de aviaţie militară sau civilă şi, în egală măsură, publicului larg pasionat sau doritor de a cunoaşte evoluţia războiului aero-naval.
Având în vedere volumul impresionant de informaţii conţinute şi profunzimea analizei pertinent argumentată de autor, recomand folosirea lucrării spre studiu atât studenţilor, elevilor şi marinarilor, pe perioada de pregătire în instituţiile de învăţământ ale Forţelor Navale Române, cât şi ofiţerilor de marină şi de aviaţie studenţi ai academiilor militare şi Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”. În acelaşi timp, lucrarea poate constitui “sămânţa de muştar” sădită undeva departe de mare, pentru apariţia conştiinţei naţionale, ca prin Dunăre şi ieşirea la Marea Neagră, România trebuie să îşi impună suveranitatea, independenţa şi indivizibilitatea teritoriului, inclusiv cel maritim, iar interesele sale legitime, conform dreptului internaţional, aici sau oriunde pe mările şi oceanele lumii, să fie ferm apărate.


Viceamiral (r) DORIN DĂNILĂ
Preşedintele “Clubul Amiralilor”

ISBN 978-606-671-794-6

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autor: Ion Mihai Ionescu.

Ești creatorul propriului tău destin, autor John Flower

Orice viață trăită în lipsuri, indiferent că este vorba de bani, sănătate, dragoste etc, are niște cauze bine determinate și doar eliminând aceste cauze vei putea atrage viața mult dorită. Autorul John Flower ne prezintă, într-o formă de exprimare accesibilă tuturor, cauzele unei vieți trăite în lipsuri, pașii care trebuie parcurși pentru eliminarea acestor cauze și ce anume trebuie să facem pentru a atrage în viața noastră tot ceea ce ne dorim (bani, sănătate, partenerul de viață ideal etc.). …
Dumnezeu a înzestrat fiecare individ de pe această Planetă cu IMAGINAȚIE, iar acest dar ceresc îți poate schimba radical viața, deoarece, atâta timp cât tot ceea ce vizualizezi ca fiind viața ta mult dorită este încărcat cu o credință pe măsură, cu siguranță vei primi întocmai.

ISBN 978-606-671-795-3

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autor: John Flower.

Dacă vei întreba, autor Chris Bluemoon

Ecce Homo

Omul,
prin lume vremelnică trecere …
Neliniştea,
Ţi-a dat formă şi chip
Iar Terra
Ţărâna din care-ai ieşit
Jupiter
Focul din spirit a pus
Saturn
Nume şi timp a adus.
Cale şi ţel,
Orizont şi destin,
Joc
Căzut în uitare
Întrebări
Şi vechi sensuri
Aceleaşi rămân
Înapoia vieţii
Lumi în aşteptare.

(Gizeh – Egypt, 1973)

ISBN 978-606-671-706-9

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autor: Chris Bluemoon.

Poeme din lumină. Reverberații, autori Emenia Cera, Nicolae Nicoară-Horia

Eu sunt atât (Nicolae Nicoară-Horia)

Eu sunt atât cât încă nu-s,
Mai mult în jos decât în sus,
Dar griji nu-mi fac de-acum-nainte,
Când voi pleca dintre cuvinte,

De bună seamă fără glas,
Aici pe toate-o să le las…
De când mă știu în calendar
În viață le-am primit în dar,

Doar unul singur e al meu,
Cuvântul dinspre Dumnezeu,
Cel totdeauna cu folos
Mai mult în sus decât în jos.

Îmi place frumusețea sfântă,
Prin ochii mei lumina cântă
Și gândul dacă mi te-atinge
Afară când e frig, el frige.

Și dacă-i seceta în toi
Se-aude ploaia peste noi;
Tristețea mea, tu știi prea bine
Atât cât sunt, sunt lângă tine!

Nu te uita la trup de-acum
E numai flacără și scrum,
Eu sunt atât cât încă sunt,
Mai mult văzduh decât pământ…

ISBN 978-606-671-417-4

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autori: Emenia Cera, Nicolae Nicoară-Horia.

Esență cu parfum de existență, autor Lili Cozma

Suflet neînțeles

Un nebun frumos mi-e sufletul neînțeles,
Nu se împarte nimănui si tuturor le dă un sens.
Rupt în bucăți de egoism, părți mici din el oferă
Altor suflete timide care fac pași mici spre regăsire,
Când, paranoic, la un strop de protecție universală speră.

Și se împrăștie candriu în fire verzi de rouă
Când iarba îl întreabă de ce pe chip îi plouă;
Dar se ascunde rușinat, se închide sub carapace
Și se minte că de azi, singur să stea îi place.

Greoi îi devine timpul când nu vede cum îi trece,
Tăcerea îi pictează lumina într-un ecou tot mai rece.
Când își ceartă rostul și de iluzii se izbește,
Realitatea îl trezește, urlându-i în timpan: IUBEȘTE!

ISBN 978-606-671-394-8

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autor: Lili Cozma.

Povești cu …, autor Elysa Uță



A fost odată un câine bătrân, bătrân. De abia mai putea să meargă, blana îi căzuse aproape toată, dinţi nu mai avea de mult, mustăţile îi albiseră. Soţia îi murise de mulţi ani. Au avut împreună trei copii.
Stăpânul acestui câine era la fel de bătrân. Şi lui îi murise soţia de un an. El avea doi fii şi cinci nepoţi, dar, din păcate, niciunul nu-i deschidea uşa şi era atât de trist bătrânul!
Într-o zi, bătrânul stăpân se îmbolnăvi şi căzu la pat. Ce să facă bietul câine? Cum să-şi salveze stăpânul? Cum să-l ajute?
S-a dus la casa primului fiu, medic de meserie, se gândea că-l va putea ajuta pe stăpânul lui. A lătrat, a încercat să se facă înţeles dar în zadar…, nimeni nu-l asculta, nimeni nu-l înţelegea sau se făceau toţi că nu-l înţeleg.
Într-un final, fiul stăpânului îi spuse:
- Pleacă, nu am timp de tine, sunt atât de ocupat! Du-te înapoi la tata, el este stăpânul tău.
Câinele îl privea în ochi, încerca să-i explice ce se întâmplă, dar degeaba. Într-un final, văzând că nu se face înţeles, disperat, l-a apucat de mânecă şi l-a tras spre casa bătrânului…

ISBN 978-606-671-380-1

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autor: Elysa Uță.

În umbra blândei Lumini, autor Marcela Huda

Cercetează-mă Doamne şi cunoaşte inima mea;
încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele
” (Ps.138,23)

cărările Tale sunt aşezate în mine?
primăvara le împodobeşti cu flori
ca pentru mireasa ce pleacă din casa
mamei îmbrăcată cu cele mai frumoase
veşminte de nuntă,
ajută-mi să nu mă abat de la cărarea
pe care o aşterni în mine, în fiecare zi
de cum răsare soarele ce iese de după
norul ce-l ascunde o clipă,
mai mare este lumina lui
în necuprinsul cerului ce-i rămâne strajă,
nu pot să fiu mai bună,
dacă nu-mi cunosc răul ce-l port deopotrivă,
după lumină vine noaptea cu întunericul,
ce face lumina mai Lumină
după urcuşul greu, muncit
vine căderea fără răgaz în prăpastia
ce o port alături de culmea semeaţă
sunt binele şi răul, iubirea şi neiubirea
tăcerea şi vorba deşartă
totul în mine este precum vremea
ce vine cu furtună şi tunet ce pare
că dărâmă cerul, apoi de după nori
soarele împrăştie toată răzvrătirea,
în pacea albastrului necuprins
în primăvara ce se aşterne
pe cărările noastre

ISBN 978-606-671-261-3

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autor: Marcela Huda.

RO.MEGA – jocuri de strategie şi teme inedite pentru jocuri pe PC, autor Mihai Grecu

Această carte, rodul unei pasiuni vechi de 35 de ani, prezintă 41 de jocuri inedite prin care oamenii să devină mai competitivi pentru viaţă (unul din primele jocuri – “Competiţia”, s-a clasat pe locul 1 la ediţia din 1987 a concursului naţional organizat de Revista “Ştiinţă şi Tehnică”). Până când aceste jocuri vor apare pe piaţă, cei interesaţi îşi pot manufactura singuri tabla şi piesele de joc, cu costuri minime. Piesele de la câteva jocuri se pot folosi pentru aproape toate celelalte (la numai 2 jucători, fiecare va juca cu piese de două – trei culori).
Fiecare joc are şi o denumire particularizată, care îl defineşte. Prezentarea jocurilor se face în ordinea alfabetică a denumirilor specifice. Cartea are 2 capitole. În primul capitol sunt prezentate jocuri strategice de societate (minimum doi jucători), care se desfăşoară pe o tablă în 3 culori (cu latura de 7 căsuţe) cu căsuţe hexagonale regulate. În capitolul II prezint 44 idei de jocuri pentru PC, pentru cei pasionaţi de programare în limbaje specifice sau pentru firme de profil interesate să le transpună.

Autorul

ISBN 978-606-671-319-1

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autor: Mihai Grecu.

Germană conversaţională pentru îngrijitori de bătrâni, autor Stela Mateuţ

Prezenta lucrare vine în sprijinul persoanelor de vârsta a doua care doresc a îngriji bãtrâni în strãinãtate, şi nu numai. Pentru uşurarea asimilãrii cuvintelor şi a expresiilor, întregul înscris a fost redat dupã modul în care se spun cuvintele, şi nu dupã regula redãrii scriptice în limba germanã.
Aceastã lucrare sprijinã susţinerea interviului oral la angajare, este un ajutor rapid, uşor şi practic pentru comunicarea atât cu persoana îngrijitã sau cu aparţinãtorii acesteia, cât şi comunicarea verbalã necesarã în alte domenii de activitate.

Autoarea

ISBN 978-606-671-057-2

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului în format ebook se realizează de aici

Autor: Stela Mateuţ.

HEI, LOP!, autor Andra Dumitrescu

Timpul era excelent, coborârea uşoară. După ce făcusem o parte din traseu, am dejunat. Urma să ne continuăm drumul şi am hotărât să ne împărţim în grupe de doi sau trei pentru a avea şanse mai mari de a vedea cerbi. Era 10 dimineaţa. Coborâsem în şir indian. La masă fiind mulţi, nimeni n-a stat să facă inventarul grupului, dar când să ne răspândim, am constatat cu stupoare că nu-l aveam pe Rizi.

fragment HEI, LOP!
ISBN 978-606-671-230-9

Răsfoirea volumului poate fi realizată de aici.

Plata se realizează prin SMS.

Achiziţionarea volumului se realizează de aici

Autor: Andra Dumitrescu.